Phased Array

Phased Array este o metodă avansată de testare cu ultrasunete și poate fi utilizată pentru o multitudine de sarcini diferite de inspecție.

Evaluările realizate pe structuri, analizele defectelor, evaluarile aptitudinilor pentru servicii și evaluările critice de inginerie necesită date exacte despre imperfectiuni in ceea ce priveste locația, forma și mărimea acestora. Tehnologia cu ultrasunete Phased Array impreuna cu software-ul de evaluare a defectelor asociate, poate furniza date despre discountinuitati in mod precis si permite evaluarea acestora conform standardului de acceptare aplicabil.

Această tehnică este utilizată pentru a detecta defectele care nu pot fi găsite cu ușurință prin metode convenționale de testare nedistructivă, cum ar fi radiografierea și testarea manuală cu ultrasunete. Compania Intertek este specializată în utilizarea metodei Phased Array în industria petrolului și gazelor, a energiei electrice și a industriei chimice, în special pentru construcția de noi conducte de proces, conducte de transport, recipiente sub presiune si elemente structurale sudate. De asemenea, folosim tehnica în instalațiile petrochimice, când sunt necesare inspecții rapide și exacte datorită constrângerilor de timp.

O sondă Phased Array este formată din mai multe traductoare ultrasonice de dimensiuni reduse, fiecare dintre acestea putând emite unde in mod individual. Prin modificarea temporizării pulsului fiecărui traductor individual, fasciculul ultrasonic poate fi „direcționat” în cadrul unui unghi specific, iar distanță focală – adică fasciculul este progpagat prin obiectul examinat.

Aplicații pentru metoda phased array:

  • Verificarea imbinarilor sudate
  • Examinarea volumetrică a materialelor forjate sau turnate
  • Examinarea zonelor ce prezinta eroziune si maparea zonelor corodate
  • Scanarea componentelor cu geometrie extrem de complexa

Defectele pe care pahsed array le poate detecta:

  • Defecte de sudură, cum ar fi lipsa fuziunii, incluziuni de zgura, porozitate, fisuri si patrundere incompleta
  • Eroziune sau coroziune – pierderi de material, eroziune și eroziune la radacina
  • Discontinuități în materiale forjate sau turnate, cum ar fi defectele de laminare, cavitati aparute la turnare, incluziuni
  • Defecțiuni induse de mediu sau proces, cum ar fi MIC, HIC, fisuri datorate oboselii materialului, coroziune datorita expunerii la subtanta caustica si fisura aparuta datorita solicitarilor

Phased array are mai multe avantaje în comparație cu alte tehnici nedistructive. Aceasta permite examinări mai rapide în comparație cu testarea manuală cu ultrasunete. Informațiile pot fi afișate în mai multe formate de afișare (de exemplu, scanari de tip A, B, C și D), care ajută la o interpretare mai precisă a indicatiilor. De asemenea, datele pot fi captate și stocate, astfel încât acestea să poată fi revizuite de către inspector și folosite pentru referințe și pe parcursul inspecțiilor viitoare. Un alt beneficiu al metodei phased array este siguranța. Nu există radiații sau pericole pentru mediu în comparație cu radiografierea. Cu ajutorul phased array, nu este necesar să întrerupeti operațiunile datorita utilizarii radiațiilor.

Inspectatorii calificati pe metoda phased array ai companiei Intertek au o vasta experienta, deținând minimum un nivel ASNT Nivel 2 (Asociația Americana de Testare Nestructivă) sau Nivelul II al PCN (certificarea personalului în testarea nedistructivă). Certificările industriale suplimentare, cum ar fi certificările API QUPA și EPRI, fac parte din instruirea noastră continuă pentru a ne asigura că inspectorii noștri sunt calificați la cele mai înalte standarde din industrie. Inspectorii noștri pahsed array se pregătesc periodic pentru a fi la curent cu cele mai recente progrese tehnologice.

PORNIREA TIPĂRII ȘI ÎNREGISTRARE ÎNTOARE PENTRU CĂUTARE